BadashTiny Village
Rezervă acum
Piscina luminată seara, cu ghirlandele de lumini deasupra grădinii

Acasă

Activități

Experiențe în apropiere de Badash Tiny Village

Activități

Cel puțin 2 zile de relaxare reală

La Badash Tiny Village am gândit experiența astfel încât să ai cel puțin 2 zile de relaxare reală — liniște, natură și timp fără grabă. Știm însă că fiecare oaspete e diferit: unii caută odihnă totală, alții aventură, alții explorare.

Dacă vrei să descoperi împrejurimile, ai aproape de noi unele dintre cele mai interesante atracții din zonă:

Activități

Ce vizităm?

Atinge un loc ca să citești mai mult.

Cultură, natură & tradiție

Mănăstirea Polovragi4,3 km · 8–10 min cu mașina · vizitare gratuită

O veche mănăstire de maici (hramul Adormirea Maicii Domnului) situată în județul Gorj la poalele munților, datează din jurul anului 1505, fiind refăcută în 1648 și pictată ulterior în stil brâncovenesc. Renumită pentru arhitectura bizantină, frescele interioare intacte din 1738, colecția muzeală de icoane și cele peste 3000 de volume vechi, mănăstirea-cetate atrage prin liniște și istorie, fiind situată aproape de Peștera Polovragi.

  • 4,3 km
  • 8–10 min cu mașina
  • aprox. 30 min pe jos
  • sau cu bicicleta
  • Vizitare: gratuit
Peștera Polovragi5,4 km · aprox. 10 min cu mașina · contra cost

Peștera Polovragi, situată în spectaculoasele Chei ale Oltețului din județul Gorj, este un obiectiv turistic legendar, cunoscut drept locuință a zeului dac Zamolxe. Peștera impresionează prin „Scaunul lui Zamolxe” și „Cuptorul Dacic”, oferind vizitatorilor o atmosferă mistică și peisaje naturale unice, fiind aproape de Mănăstirea Polovragi.

  • 5,4 km
  • aprox. 10 min cu mașina
  • 1 oră pe jos (drum ușor, de-a lungul satului și apoi spre Cheile Oltețului)
  • 20 min cu bicicleta
  • Vizitare: contra cost
  • +40 754 541 482
Bengești-Ciocadia — Casa Memorială „Maria Lătărețu”18,8 km · aprox. 20 min cu mașina · contra cost

Casa Memorială Maria Lătărețu este unul dintre cele mai importante locuri culturale din județul Gorj, dedicat celebrei interprete de muzică populară gorjenească Maria Lătărețu, supranumită „Privighetoarea Gorjului”.

  • 18,8 km
  • aprox. 20 min cu mașina
  • Contra cost, direct la locație
  • +40 253 240 601
Horezu — tradiție și olărit21 km · aprox. 25 min cu mașina · vizitare gratuită

Celebru pentru ceramica tradițională inclusă în patrimoniul UNESCO. Vizitatorii pot vedea meșteri populari lucrând manual.

  • 21 km
  • aprox. 25 min cu mașina
  • Vizitare: gratuit
  • Ateliere: contra cost, direct la locație
  • Atelier Ceramică Pietraru: +40 723 212 327
Operele lui Brâncuși51,9 km · aprox. 1 oră cu mașina · vizitare gratuită

Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, un omagiu adus eroilor din Primul Război Mondial și inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, este compus din trei piese monumentale dispuse pe o axă de 1,3 km: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii (împreună cu Aleea Scaunelor).

  • 51,9 km
  • aprox. 1 oră cu mașina
  • Vizitare: gratuit

Aventură & adrenalină

Via Ferrata & escaladă — Baia de FierClub White Wolf · contra cost

Trasee spectaculoase pentru iubitorii de aventură, cu panorame impresionante asupra munților.

  • experiență activă
  • ghizi disponibili
  • ideal pentru adulți și adolescenți
  • Contra cost, direct la Club White Wolf
  • Rezervări: 0766 332 309
Zona Hamacelor Suspendate — Baia de FierClub White Wolf · contra cost

După o aventură și adrenalină de urcat, hamacele reprezintă un colț relaxant în natură, unde vă puteți bucura de liniște, aer curat, pauze de relaxare și poze minunate.

  • Contra cost, direct la Club White Wolf
  • Rezervări: 0766 332 309
Cheile Oltețuluidefileu natural, rezervație

Un defileu natural impresionant, perfect pentru explorare și plimbări printre stânci spectaculoase. Cheile Oltețului despart Masivul Parâng de Munții Căpățânii. Pereții de stâncă de la nivelul apei din canion sunt foarte puțin depărtați, distanța dintre ei fiind de doar trei sau patru metri.

Cheile fac parte dintr-o rezervație naturală din județul Gorj și au de arătat peisaje extraordinare, cu cascade, stânci golașe, caverne săpate în vârf de munte și poieni înconjurate de felurite soiuri de copaci, de la foioase până la conifere.

Râncastațiune montană

Stațiune montană ideală pentru:

  • drumeții
  • sporturi de iarnă
  • priveliști alpine spectaculoase
Transalpinacea mai înaltă șosea din România

Cea mai înaltă șosea din România — o experiență memorabilă pentru road trip-uri și fotografii panoramice.

Experiențe minunate & locuri speciale

Lumea magiei5,6 km · contra cost

Călătorește în lumea magiei și experimentează minunea artelor mistice. Castelul nostru de clasă mondială aduce la viață vrăjitorii legendari prin expozițiile de ultimă generație și experiențe magice imersive.

  • 5,6 km
  • Contra cost
Bumbești-Pițic — Casa răsturnată5,6 km · contra cost

Ți-ai imaginat cum ar fi dacă ai sta într-o casă care, practic, este cu susul în jos? Căsuțele Răsturnate sunt un proiect inedit care merită vizitat.

  • 5,6 km
  • Contra cost
Pădurea Colorată din Bumbești5,6 km · gratuit

Un decor natural perfect pentru fotografii spectaculoase. Copacii pictați adaugă un strop de magie, iar aerul curat îți oferă energia de care ai nevoie. Un loc ideal pentru câteva poze memorabile și momente relaxante în mijlocul naturii.

  • 5,6 km
  • Gratuit
Piramidele de la Slătioara13,9 km via DN67 – Milostea

Picăturile de apă au reușit să construiască la Slătioara piramide înalte de zeci de metri și șanțuri extrem de adânci, ce par parcă desprinse din documentarele pe care le vedem la televizor. Apa curge printre gresii și lasă în urmă adevărate coloane de tip orgă, splendide piramide naturale.

Zonele sunt declarate arii protejate, în care turiștii pot urmări un autentic spectacol al naturii. Piramidele de la Slătioara, pe care localnicii le cunosc sub numele de „râpi”, se întind pe o suprafață de 10,5 ha, care rivalizează cu cea din Râmnicu Vâlcea. Aici regăsim o varietate de forme sculpturale, conglomerate, nisipuri, pietrișuri, slab cimentate. Apele de șiroire rezultate din ploi și din topirea zăpezilor au creat spectaculoase forme.

  • 13,9 km
  • via DN67 – Milostea
Muzeul Trovanților29,2 km via DN67 – Milostea · contra cost

Muzeul Trovanților este un loc uimitor ce merită vizitat dacă vă aflați în județul nostru. Râmnicu Vâlcea ascunde multe locuri impresionante, ce așteaptă să fie descoperite de exploratorii dornici să pătrundă pe meleagurile noastre. Acest loc îți poate lăsa o senzație stranie, întrucât peisajele întâlnite par desprinse din altă lume.

Rezervația naturală nu permite accesul mașinilor în zonă, cu o barieră. Veți vedea la intrarea în aria protejată un panou cu informații despre rezervație, pentru ca turiștii să știe mai multe lucruri despre acest loc.

  • 29,2 km
  • via DN67 – Milostea
  • Contra cost, direct la locație
  • +40 250 859 607 — contactați să vedeți disponibilitatea
Ce cazări?

Tiny houses cu personalitate

The Wolf Den, cu terasa acoperită Livingul din The Fox Lair, privit spre ușa terasei

Badash Tiny Village înseamnă două căsuțe tiny — intime, moderne și cozy — create pentru confort și stare de bine, nu pentru aglomerație.

Dacă călătorești cu un grup mai mare, în zonă există și pensiuni și cabane — îți putem recomanda variante potrivite.

  • Pensiunea Cheile Oltețului
  • Pensiunea Sub Cetate
Ce mâncăm?

Simplu, gustos, în ritmul tău

Fiecare tiny house are bucătărie complet echipată și zonă de gătit — mulți oaspeți aleg să gătească relaxat, fără grabă, sau să facă grătar în aer liber.

Dacă vrei să descoperi gusturile zonei, găsești în apropiere:

Opțiuni locale

  • restaurante din Polovragi și Baia de Fier
  • bucătărie tradițională gorjenească
  • preparate „ca acasă”
  • produse locale de sezon

Îți putem recomanda locuri testate de noi — potrivite pentru familii, cupluri sau mese rapide după explorare.

  • Pensiunea Cheile OltețuluiRestaurant rustic cu preparate locale și atmosferă relaxată în apropierea Cheilor Oltețului (perfect pentru prânz după explorare).
  • Pensiunea MinodoraLoc plăcut cu specific tradițional; mulți localnici și turiști laudă mâncarea gustoasă și porțiile generoase.
  • Pensiunea SubcetateRestaurant cu atmosferă prietenoasă și preparate românești; potrivit pentru familii.
  • Casa din SalcâmiLoc popular cu preparate locale, servire caldă și ambient relaxat.
  • Pensiunea CastaniaCombinație bună între restaurant și pensiune; meniuri tradiționale și opțiuni locale delicioase.
  • Pensiunea ToboÎn Baia de Fier, vizavi de Peștera Muierilor — restaurant foarte bine evaluat pentru prânz sau cină, cu mâncare românească și europeană.
  • FastFood La SimonaVariantă simplă și rapidă pentru gustări sau masa de prânz casual în Polovragi.
Rezervări

Rezervă acum

Rezervările se fac direct prin contactul oficial Badash Tiny Village, pe WhatsApp, sau direct pe platformele de booking (Airbnb, Booking, Travelminit).

Rezervă acum